Care sunt cele mai comune probleme ale mașinilor second-hand?
11.04.2023
În perioadele de instabilitate economică, persoanele care intenționează să-și schimbe autovehiculul optează pentru mașini la mâna a doua, fiind o variantă mai economică. Cu toate acestea, există o serie de probleme care pot apărea în cazul acestui tip de mașini, la care trebuie să fii atent.
1. Întreținerea necorespunzătoare
În momentul achiziționării unui autovehicul este foarte importantă verificarea vizuală a componentelor, verificarea istoricului mașinii, precum și efectuarea unei revizii complete. Dacă datele de pe site-uri de specialitate, precum RAR, pot fi verificate pentru a afla detalii despre istoricul daunelor mașinii, este important să apelăm la specialiști care să constate la fața locului dacă mașina prezintă sau nu kilometri dați înapoi.
Există mașini care rulează foarte bine chiar și după 500.000 de km, însă apar și situații în care o mașină are nevoie de schimbarea motorului după 100-150 de mii de km, din cauza întreținerii necorespunzătoare. Experții auto sunt de părere că, de cele mai multe ori, mașinile rulate în România nu sunt la fel de bine întreținute precum cele aduse din afară.
2. Circulația în oraș, o problemă pentru mașinile diesel
În cazul mașinilor diesel, majoritatea problemelor apar din cauză că nu circulă în mod corespunzător. Aceste mașini au fost special concepute pentru drumuri lungi, în afara orașelor. În momentul în care circulă în oraș, opririle frecvente în aglomerație pot avea efecte asupra filtrului de particule, supapei EGR și turbinelor, componente costisitoare când vine vorba de reparația unei mașini.
Pentru ca filtrul de particule să se poată auto curăța, acesta trebuie să atingă o anumită temperatură, lucru imposibil din cauza opririlor frecvente în oraș. Astfel, odată cu filtrul de particule, toate celelalte piese se încarcă cu depuneri, gaze de eșapament sau noxe, ceea ce, va duce în timp la blocarea motorului. Din acest motiv specialiștii recomandă reviziile frecvente, precum și schimbarea regulată a uleiului, pentru a evita aceste probleme, destul de costisitoare. După analiza experților, repararea unui filtru de particule poate ajunge la 1.000 de lei, în timp ce schimbarea acestuia depășește 3.000-4.000 de lei.
Martorii în bord, semnale importante
De fiecare dată când o componentă a mașinii nu funcționează corespunzător, martorii din bord semnalizează acest lucru. De exemplu, majoritatea autovehiculelor prezintă un senzor de bord care avertizează când plăcuțele de frână s-au tocit. Pe de altă parte, la mașinile mai vechi, un zgomot la nivelul pedalei de frână semnalizează acest lucru.
Martorul check engine poate semnala mai multe probleme, astfel că, în momentul în care se aprinde acest semnal, este necesară o vizită la un service autorizat pentru a se verifica sursa problemei.
Mașinile mai vechi, consum mai mare?
Specialiștii parcului auto Mogo România avertizează că mașinile vechi bine întreținute nu consumă mai mult decât ar fi necesar. Din acest motiv, este important ca reviziile să fie făcute la timp, consumabilele schimbate regulat și să se folosească piese de calitate. Creșterea consumului de carburant poate fi provocată de funcționarea necorespunzătoare a componentelor precum filtrul de particule, cel care filtrează gazele, sau filtrul de aer, din cauza căruia mașina nu poate trage o cantitate corespunzătoare de aer. Din acest motiv, se folosește mai mult combustibil decât este nevoie, pentru ca motorul să poată da randament.
Astfel, pentru ca mașinile second-hand să funcționeze corespunzător, este nevoie de o întreținere corectă. Dacă mașina ta dă semne de oboseală și ai nevoie de una nouă, beneficiați de credit auto pentru persoane fizice și alegeți oferta potrivită pentru dumneavoastră.